Review: Planet of the Apes (1968)

     Asa cum am spus si pe pagina de facebook, pentru ca vinerea acestea are premiera Dawn of the Planet of the Apes, am decis sa fac o saptamana tematica, Week of the Apes si startul il voi da cu o cronica la filmul original din 1968, regizat de Franklin Schaffner.

     Filmul ne spune o poveste originala, cel putin pentru anul in care a fost facut, care a dat startul unei intregi francize. Un echipaj de astronauti trimisi intr-o misiune in spatiu pentru a testa teoria lui Einstein legata de viteza luminii si timp, ajunge la sfarsitul calatoriei pe o planeta ciudata intr-un viitor indepartat. Desi la inceput planeta pare pustie, supravietuitorii descopera o societate in care primatele au evoluat, ajungand sa aiba inteligenta umana si capacitatea de a vorbi, in timp ce oamenii traiesc in triburi precum in epoca de piatra si sunt muti. Actiunea il are in centru pe astronautul Taylor (Charlton Heston), dar si pe maimutele Zira (Kim Hunter) si Cornelius (Roddy McDowall), doi membrii ai comunitatii stiintifice. Cu un castigator al Oscarului in frunte, la capitolul actori, filmul se descurca foarte bine. Efectele practice si costumele sunt invechite privite din prezent, dar au un farmec aparte. Muzica si sunetul sunt din pacate un minus al acestui film, pentru ca tehnologia de atunci nu permitea o calitate atat de buna. De multe ori vocile nu se sincronizau cu miscarile mastilor, iar sunetele stridente caracteristice scenelor de suspans sunt enervante uneori. Ideea din spate e originala si merita toate aplaudele, iar pentru cei care nu au vazut filmul sau nu au auzit prea multe despre el, finalul este socant, la fel de socant ca si pentru Taylor.

     Filmul primeste nota 8 din partea mea si o recomandare, mai ales pentru a va pregati pentru Dawn. Maine urmeaza o alta cronica a unui film din aceasta serie, asa ca fiti pe faza!