Review: Now you see me

     Now You See Me este unul din filmele anului 2013 pe care il asteptam de ceva vreme si aseara am reusit sa il vad. Ce pot spune despre acest film e ca a fost un adevarat spectacol de magie/iluzionism. Din pacate insa, tocmai din cauza acestui fapt nici nu pot spune prea multe despre Now You See Me, pentru ca as strica intregul act. E ca si cum as dezvalui trucul unui magician. O sa incerc insa sa vorbesc cat mai discret despre personaje si actiune.

     Actorii ii veti recunoaste din multe alte filme, unii din ei sunt de calibru mare: Morgan Freeman, Michael Caine, chiar si Mark Ruffalo (Hulk din Avengers), iar altii au avut roluri mai mici in multe filme sau sunt inca la inceputul carierei: Jesse Eisenberg (The Social Network), Woody Harelson (Hunger Games), Isla Fisher (The Great Gatsby) si Dave Franco (care seamana izbitor de mult cu mai-cunoscutul sau frate, James Franco). Acestia patru din urma sunt si magicienii filmului, cunoscuti ca “The four horsemen”. Morgan Freeman joaca un magician retras din activitate, dar care face bani din documentare ce dezvaluie secretele altora din bransa; Michael Caine este cel care ii sponsorizeaza pe cei patru, iar Ruffalo este agentul FBI care incearca sa ii prinda. Daca nu ati vazut trailerul, il aveti mai jos ca sa intelegeti de ce ar vrea FBI-ul sa puna mana pe niste iluzionisti.

     Acum cred ca ati inteles cum sta treaba. Mai multe nu pot sa spun, pentru ca totul se va dezvalui in fata ochilor daca veti vedea filmul. Efectele sunt bune si chiar ai impresia ca mergi la un spectacol adevarat, care de multe ori nu e plauzibil, dar cand nu ne-a facut magia sa ne punem intrbari? Locatiile sunt bine alese si diverse: de la sali de spectacol, la un New Orleans in plin Mardi Gras, la strazile si cartierele din New York. Filmul are si comedie si actiune, dar si mici povesti romantice strecurate intre actele de magie. Morgan Freeman capteaza atentia in fiecare scena in care apare, Michael Caine la fel, Mark Ruffalo demonstreaza ca poate juca si rolul politistului naiv (nu doar un cercetator care se transforma intr-un monstru cand se enerveaza), iar actorii mai tineri (sau mai putin cunoscuti) isi lasa si ei amprenta asupra filmului, chiar daca nu ies in evidenta asa mult. Iar cum eu sunt un impatimit al muzicii din filme, pot spune ca nu am fost asa impresionat de aceasta, cel putin nu atat de mult incat sa fredonez vreo melodie dupa, dar a completat destul de bine scenele din film.

     Pe o scara de la 1 la 10, ii dau un 7.5-8. Nu mi-a inselat asteptarile, ba chiar dimpotriva, dar nici nu m-a dat pe spate in mod deosebit. Chiar as zice ca seamana destul de mult cu The Illusionist (2006), nu neaparat ca scenariu, dar ca si idee generala, in care intregul film e un act. Va las cu ideea aceasta si cu recomandarea de a le vedea pe ambele.