Review: Macbeth

All hail Macbeth! Shakespeare s-a intors pe marile ecrane, intr-una din cele mai profunde si puternice ecranizari facuta vreodata. Tragedia Macbeth este acum transpusa pentru marele ecran de regizorul Justin Kurzel, aflat la al doilea sau lung metraj (si la anul va regiza si Assassin’s Creed), cu Michael Fassbender  si Marion Cotillard in cele mai bune roluri de pana acum. Da, numai cuvinte de lauda pentru acest film sau… piesa de teatru. Macbeth nu este doar un film dupa opera lui Shakespeare, este un omagiu, este o piesa jucata in fata camerelor, ce te loveste intens si iti aduce aminte ca cinematografia a aparut din teatru.

“O, full of scorpions is my mind!”

Macbeth urmareste indeaproape piesa de teatru, asa ca povestea nu este una adaptata pentru publicul modern, doar prezentata vizual altfel, utilizand avantajele pe care le ofera filmul. Macbeth, un thane (nobil) din Scotia, mare luptator si conducator, intalneste trei profete, care ii destainuie ca intr-o zi va ajunge rege. Consumat de propria ambitie si impins de sotia sa, Macbeth isi ucide regele si implineste profetia. Insa destinul sau nu se incheie cu acel moment. Piesa a fost scrisa cu mai bine de 400 de ani in urma, deci nu putem vorbi de spoilere in adevaratul sens al cuvantului, insa ma voi feri sa mai spun si alte detalii. Un avertisment totusi, scenariul este modelat dupa piesa originala, asa ca, asteptati-va la multe replici in engleza veche si la multe monologuri ce explica actiunile si gandurile personajelor.

Si ca tot veni vorba de personaje si actori… Atat Fassbender, cat si Cotillard fac aici niste roluri de exceptie. Dragostea, puterea, ambitia, dorinta, teama, nebunia, tristetea, onoarea, furia, toate emotiile sunt traite de cei doi actori in toate scenele in care apar, de la inceput si pana la final. Prin modul in care isi spun replicile, prin jocul lor, gesturile si atitudinea pe care o au, Fassbender si Cotillard isi traiesc personajele, intra in pielea lor, asa cum ar trebui sa faca orice actor. Este unul din putinele filme in care, de la prima replica, am realizat ca actorii nu mai sunt actori, ci devin personajele insele. Superb jucat, nu am alte cuvinte. Pe langa cei doi, se mai evidentiaza si Sean Harris, in rolul lui Macduff, un alt thane si David Thewlis, in rolul regelui Duncan.

“What’s done cannot be undone”

Regia este extrem de bine realizata. Modul in care Justin Kurzel a ales sa filmeze si sa imparta scenele este deosebit. Filmul porneste cu un scurt text, care explica situatia Scotiei, iar apoi cortina se ridica, urmand tiparele teatrului vechi. Diversele acte sunt separate prin cadre cu peisaje scotiene, munti si vai acoperite de nori si ceata. Scenele de lupta fac din nou referire la vechiul teatru, multe cadre desfasurandu-se in slow motion, sugerand figurile de carton folosite in vechime pentru a inlocui multimile. Fiecare detaliu este vizibil. Costumele, decorurile, totul este bine ales pentru a completa filmul. Nu in ultimul rand, trebuie laudata si coloana sonora zguduitoare, compusa de Jed Kurzel. Cu influente scotiene, medievale, dar deloc vioaie, muzica mentine tonul tragic al povestii in fiecare moment.

Miroase a Oscaruri peste Oscaruri: regizor, actori, best picture, scenariu adaptat si poate si altele. Macbeth este primul film din acest an caruia ii dau 10 cu maxime felicitari si laude. Nu este doar un guilty pleasure, nu este doar entertaining, este filmul adevarat, filmul care se trage din teatru. Daca vreti un film distractiv, de mers cu gasca, Macbeth e de evitat. Dar, daca vreti un film zguduitor, o adevarata piesa de teatru (aviz amatorilor) pe marele ecran, atunci acesta este filmul vostru.