Review: Legenda lui Tarzan

The king of the jungle is back! Tarzan s-a intors pe marele ecran dupa o pauza de 17 ani, in filmul Legenda lui Tarzan. Mai dark, mai superhero-ish, dar si cu o doza buna de umor, noul Tarzan ii face dreptate personajului si il readuce in atentia publicului. Pe scurt, filmul merita, dar are si defecte.

Regia e semnata de David Yates, care a mai regizat ultimele patru filme din seria Harry Potter, multi ar spune ca cele mai bune din serie. Povestea lui Tarzan o stie multa lume, e aproape la fel de cunoscuta ca a lui Batman, iar Yates intelege asta si nu face un origin story. Legenda lui Tarzan ne spune povestea de dupa. Imbina evenimente si personaje reale din istorie cu universul lui Tarzan si creeaza un capitol nou pentru eroul pulp. Filmul incepe cu Tarzan (Alexander Skarsgård) revenit in Anglia ca Lord Greystoke, asezat la casa lui, cu Jane (Margot Robbie) devenita sotie. Intr-un intro superb, care aduce aminte de Lion King, dar mult mai salbatic, suntem informati ca in 1885 Congo a fost impartit intre UK si Belgia. Regele Leopold al Belgiei si-a golit visteria ca sa isi stabileasca puterea in regiune si acum are nevoie de bani. Aici intra in scena Léon Rom (Cristoph Waltz), trimisul regelui, care cauta disperat diamantele din Opar. Opar e un fel de El Dorado in universul Tarzan, dar aici e prezentat doar ca un munte urias in jungla, care ascunde multe pericole si tribul lui Mbonga. Acest Mbonga vrea sa se razbune pe Tarzan si ii promite lui Rom cate diamante vrea, doar sa i-l aduca pe acesta. Si asa incepe intoarcerea lui John Clayton, viconte de Greystoke, in tinuturile “natale”, alaturi de Jane si… americanul George Washington Williams (Samuel L. Jackson), care banuieste ca regele folosea sclavi in Congo, un big NO NO dupa Razboiul Civil si abolirea sclaviei prin Europa.

Scenariul, dupa cum spuneam, imbina realul, legenda si fantasticul si creeaza o poveste noua. Yates introduce cateva flashback-uri catre trecutul lui Tarzan, dar nu exagereaza si ne arata doar scenele importante din povestea deja cunoscuta: moartea parintilor si adoptia de catre gorile, intalnirea cu Jane si, bineinteles, motivul pentru care Mbonga il vrea pe Tarzan mort. Filmul curge cursiv, fara momente de taraganare si il aduce pe erou in era moderna, mai dark, mai serios, fara sa se rupa total din radacinile pulp. Avem si comic relief, culmea, din partea lui Jackson, al carui personaj e acelasi negru badass din Hateful Eight, dar mai light, mai putin violent. Filmul se joaca destul cu lupta umanitate-natura, dar Tarzan reprezinta imbinarea perfecta intre cele doua. E de apreciat ca nu se insista foarte mult pe asta si sunt introduse si discutii pe tema sclaviei si a triburilor din Congo, creand o diversitate mai mare pentru decorul filmului. E interesant ca Tarzan nu are doar prieteni animale, ci este si membru al unui trib.

Actorii joaca bine si isi fac treaba, cu o singura dezamagire. Christoph Waltz, in vesnicul rol de mustacios malefic. Nici scenariul nu ii da prea multe de facut. E doar un evil greedy guy, care vrea diamante si sa conduca tinutul congolez. Singurul element interesant la el, e arma sa favorita, un lantisor facut din cea mai dura panza de paianjen existenta. Alexander Skarsgård face o treaba buna ca Tarzan/Greystoke. Are si nobletea si inteligenta englezului care si-a descoperit mostenirea si umanitatea, dar si salbaticia si puterea oferita de natura, iar scenele de lupta il fac un fel de Batman al anilor 1800. Batman al junglei. Margot Robbie e mai mult decat o damsel in distress. Istoria lui Jane e putin schimbata si e prezentata aici ca o fata care a crescut in Congo, intr-un trib in care tatal ei preda engleza. Deci, normal ca e mai badass. De Jackson am zis deja ca e cool, desi se exagereaza de cateva ori cu umorul. Alte mentiuni merg la Jim Broadbent (Harry Potter, Cloud Atlas), Simon Beale (Lyle din Penny Dreadful) si Casper Crump (Vandal Savage din Legends of Tomorrow). Nu fac ei mare lucru, dar e fain sa ii vezi in film.

Slabiciunea filmului sta in efecte. Nu ca ar fi slabe, dar sunt multe scapari. Te-ai astepta ca intr-un un film de 180 de milioane de dolari gorilele sa se ridice la standardul creat de seria Planet of the Apes, dar nu. Animalele sunt toate fake si de multe ori se vede. Actiunea in schimb e foarte buna. Alergat prin copaci, dat pe liane, batai pe tren si in tren (acolo e lupta a la Batman). Fizicalitatea lui Alexander e un avantaj pentru el. Vizual, Legenda lui Tarzan e superb! Vedem jungla si savana asa cum ar trebui sa fie, intunecate, dar pline de viata. Evident ca si filtrele de culoare au un rol aici, dar arata excelent, mai ales pe un ecran mare cum e IMAX-ul. Muzica e reusita, mai ales intro-ul a la Lion King goes darker. Intreaga coloana sonora, desi construita ca un action-superhero movie, are motive tribale, are sunete salbatice, care completeaza perfect atmosfera creata de imagine. Compozitorul Rupert Gregson-Williams s-a intrecut pe sine insusi aici si merita felicitari, mai ales ca portofoliul lui cuprinde multe comedioare si animatii stupide.

Per total, Legenda lui Tarzan e bun. Nu e o capodopera, dar merita vazut. Avand in vedere ca nu am mai avut un film cu acest erou de 17 ani, e de apreciat. E un tribut la era pulp, e o modernizare a unei povesti arhi-cunoscute si un film entertaining.