Review: Jocurile Foamei: Sfidarea

Jocurile FoameiJocurile Foamei Sfidarea continua seria de filme inspirate din carti YA bestseller. Fie ca vorbim de vampiri, varcolaci, zane sau povesti cu iz SF, avem parte de o avalansa de carti din acest gen in fiecare an, trend inceput, cred eu, cu seria Harry Potter, devenita mai apoi o serie de filme de succes. Hunger Games nu se lasa mai prejos. Cand tanarul vrajitor se apropia de sfarsitul povestii sale, din urma a venit Twilight, un nou bestseller cu pretentii la tron, insa in cativa ani s-au terminat ambele serii si din cenusa lor s-a ridicat una noua, care, prinzand momentul potrivit, cand ceilalti nu erau atenti sau erau prea slabi, a revendicat tronul si suprematia genului.

Este vorba bineinteles de Hunger Games, carti de succes, scrise de Suzanne Collins, devenite din 2012 si serie de filme. Primul film l-am vazut tarziu, la multe luni dupa aparitia sa si nici acum nu regret aceasta decizie. Mi s-a parut un film slab, cu o premiza interesanta, mai ales ca sunt mare fan al povestilor SF, dar cu greseala de a fi destinat publicului Young Adult. Despre continuarea acelui film insa, am lucruri mult mai bune de spus. Jocurile Foamei Sfidarea sfideaza intradevar regula nescrisa care spune ca sequel-ul e mereu mai slab ca primul film. Actorii, personajele jucate de acestia, atmosfera, efectele si povestea au fost mult peste prima parte, insa nu fara problemele lor.

Jocurile FoameiUnii dintre voi ati citit cartile deci stiti despre ce e vorba. Altii, ca mine, nu. Asa ca pe scurt: dupa ce Katniss (Jennifer Lawrence) si Peeta (Josh Hutcherson) castiga cea de-a 74-a editie a Jocurilor Foamei, acestia devin imaginea Jocurilor si sunt purtati cu scop propagandistic prin fiecare din cele 12 Districte. Tot fara sa vrea, Katniss, cu al ei mockingjay (simbolul din poster), devine simbolul rezistentei, pentru ca sfidarea ei din primul film a dus la aparitia sperantei printre oameni. Asa ca presedintele Snow (Donald Sutherland), ajutat de Philip Seymour Hoffman, transforma a 75-a editie intr-o lupta intre tributii pana acum. Bineinteles ca in Districtul 12, singura fata este Katniss, iar Peeta, bun la suflet cum e, se ofera voluntar in locul lui Woody Harrelson (pe care tare rau imi pare ca nu l-am vazut in lupta, pentru ca pare al naibii de viclean in spatele mastii de betiv). De aici urmeza o noua serie de pregatiri pentru noile Jocuri si noi lupte in arena.

Am ramas placut impresionat de evolutia personajelor. Toate personajele, de la Katniss la Snow, sunt afectate intr-o mai mica sau mai mare masura de evenimentele din prima parte. De aceea, si relatiile dintre personaje se schimba radical. Filmul incepe chiar cu o scena care ne arata cat de mult e afectata psihic Katniss de ce s-a intamplat la Jocurile trecute. Apoi o vedem aratandu-si sentimentele catre Gale (Liam Hemsworth) si fiind rece cu Peeta. Acest triunghi amoros e destul de bine integrat in poveste, dar are si mici scapari. Relatia cu escorta lor excentrica, Effie, s-a schimbat de asemenea, pentru ca desi li se pare ciudata, cei doi tributi inteleg ca ea nu doreste decat sa ii ajute asa cum stie ea mai bine. Snow este speriat de ceea ce ar putea face Katniss, asa ca recurge la amenintari impotriva familiei ei. Si acestea sunt doar cateva din schimbarile observate in personaje, celelalte le puteti observa singuri. 

Jocurile FoameiVestimentatia, culorile si efectele specficie Capitoliului sunt din nou puse in evidenta, dar nu se repeta ce am vazut deja in primul film si asta e un plus. Majoritatea actorilor joaca foarte bine: tanara Jennifer ne arata ca a meritat Oscarul castigat anul acesta, de Harrelson si Sutherland nu am decat cuvinte de lauda si o mentiune speciala ii acord lui Jeffrey Wright, pe care il puteti vedea si in serialul Boardwalk Empire, intr-un rol asemanator, de om aparent ciudat, dar care ascunde o inteligenta aparte (diferenta majora este ca in Hunger Games personajul e un pic naiv, pe cand in serial acesta exercita un aer sinistru si malefic in jur, deci bravo actorului pentru talentul sau).

Trebuie sa punctez insa si partile slabe ale filmului. Durata filmului mi s-a parut incredibil de mare. Oficial dureaza 146 de minute, dar trecusera aproape doua ore si personajele inca nu ajunsesera in arena. Mi-a placut ca au pus accentul pe schimbarile personajelor si pe ceea ce se desfasoara in jurul Jocurilor, dar ca sa fiu sincer, voiam sa o vad mai repede pe Katniss tragand cu arcul in inamicii din arena. Nu am fost dezamagit de ce s-a intamplat in arena. Amenintarile la tot pasul, in diferite forme, luptele intre tributuri si atmosfera generala au fost pe masura numelui si au umplut bine timpul alocat Jocurilor propriu-zise, desi as fi preferat putin mai multa actiune. Intotdeauna divizarea povestii in timpul alocat filmului este o problema, pentru orice productie. Dark Knight Rises mi se pare un exemplu pozitiv pentru filmele lungi, pentru ca avem expozitiunea, intriga, actiunea si deznodamantul bine impartite. Insa Jocurile Foamei Sfidarea aici mi s-a parut ca a gresit, pentru ca primele doua ore pareau a fi compuse in mare parte de introducere si intriga. Nu am citit cartea, dar banuiesc ca asa este impartirea acolo, insa in adaptarea pentru marele ecran, nu poti si nu trebuie sa copiezi mereu structura cartii. 

Jocurile FoameiO sa termin pe un ton pozitiv si o sa recunosc ca acest film m-a impresionat, nu pentru ca e vreo capodopera, dar asteptarile mele erau mici si filmul s-a dovedit mai bun decat as fi crezut, iar finalul promite mai multa actiune in urmatoarele filme. Iar cu urmatoarea ocazie o sa cumpar si cartile, pentru ca filmul m-a convins ca e ceva bun in povestea asta si stiti cum se spune: “cartea bate filmul”. Jocurile Foamei Sfidarea primeste din partea mea nota 8 si daca sunteti fani ai cartilor veti merge sigur, dar daca nu sunteti, nu pot decat sa va spun ca nu aveti nimic de pierdut. 

2 Comments on “Review: Jocurile Foamei: Sfidarea

  1. Eu nu am citit cartile, dar cu siguranta sunt mai bune ca filmele. Primul film intradevar a fost slab. Cred ca nici ei nu erau prea hotarati daca vor sa faca un film de actiune sau sa prezinte distopia din poveste, asa ca a iesit o chestie ciudata, dar o chestie care a facut destui bani ca sa justifice un sequel. Si regizorul de la Hunger Games 2, a fost mult mai bun, echipa mult mai hotarata in ce a vrut sa prezinte, iar filmul per total a fost un film bun.

  2. Cartile au o cu totul alta valenta. Am vazut numai prima parte a filmului si am fost profund dezamagita. Persoanele cu care l-am vazut nu erau familiarizate cu subiectul si pana in final nu ai inteles exact ca miza nu este nici un triunghi amoros, nici frica de moarte, nici instinctul de supravietuire.

    Este vorba despre o enigma a secolului nostru, despre paradoxul dintre imagine si realitate, despre frica de libertate, despre instrumentalism si urmarile lui pentru instrument. Despre supravietuirea familiei care este mai importanta decat instinctul de supravieturile si, deci, despre evolutia speciei.
    Despre opresiune si libertate, despre false sentimente de silver lining, despre Hollywood si finaluri fericite, despre psihologia existentei si a neajunsului.

    Si multe altele. Mi se pare o eroare sa limitam o carte destul de buna, in ciuda publicului pentru care a avut succes, din cauza unei erori in transpunerea mesajelor cheie ale acesteia in film.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *