Review: Exodus: Zei si Regi
Dupa Noe, aparut la inceputul acestui an, avem parte de inca o ecranizare a unei povesti biblice, de data asta Exodul lui Moise. Exodus: Zei si Regi este regizat de Ridley Scott, care incearca prin acest film sa se intoarca la genul lui cel mai de succes, acela al filmelor istorice si epice. Dar se ridica Exodus la inaltimea lui Gladiator sau macar a lui Kingdom of Heaven? Din pacate nu, dar asta nu il face totusi un film prost. Are punctele lui slabe, insa are si aspecte deosebite si voi incerca sa le punctez pe toate.
Daca va asteptati la o adaptare fidela a povestii din Biblie, atunci va anunt de pe acum ca Exodus nu este acel film. Scott reuseste totusi sa aduca elementele de epic si istoric in film, dar sa vedem cum suna povestea. Moise (Christian Bale) este unul din cei mai de incredere generali ai faraonului Seti (John Turturro) si aproape un frate pentru fiul acestuia, Ramses (Joel Edgerton). Domnia batranului faraon se termina insa, iar cand fiul sau urca la tron si descopera ca Moise este de fapt evreu, il exileaza pe acesta. In exilul sau, Moise il gaseste, mai mult sau mai putin, pe Dumnezeu si manat de divinitate, porneste intr-o misiune de a elibera sclavii evrei de sub dominatia egipteana. Vazuta de sus, povestea pare aceeasi ca in Vechiul Testament, dar in profunzime, totul este diferit. Trecem peste detaliile cunoscute deja de majoritatea, pentru ca este o poveste cunoscuta in toata lumea si in toate religiile, asa ca o sa analizam putin aspectele specifice ale filmului. Scenariul nu este din pacate deosebit, e lipsit de discursuri grandioase atat din partea faraonului, cat si din partea liderului/rebelului Moise, ceea ce mi s-a parut o oportunitate pierduta, dar se poate trece cu vederea. O alta ocazie pierduta o reprezinta relatia dintre Ramses si Moise, care desi este bine definita la inceput, nu este dezvoltata mai tarziu, cand cei doi se despart si viziunile lor devin diferite. In rest, dialogul este destul de bun, mai ales discutiile dintre Dumnezeu si alesul sau, dar si unele replici ale faraonului. Poate cel mai deranjat aspect legat de poveste este viteza desfasurarii acesteia. Filmul incepe cu Moise general, pregatindu-se de lupta, alaturi de Ramses si prezinta incet trecerea acestuia de la mare general al Egiptului, la exilat si lider al evreilor. Apoi pasul incepe sa creasca din ce in ce mai mult, pana cand, spre final, se trece prin niste episoade destul de interesante ale capitolului din Biblie, foarte rapid. Si iarasi, Ridley Scott rateaza oportunitatea de a face mai mult cu povestea pe care o are la indemana (ar fi putut face niste episoade politico-sociale foarte interesante la final). Ceea ce mi-a placut insa la scenariu si adaptare, este viziunea regizorului asupra momentelor in care divinitatea este prezenta, pentru ca niciodata nu esti sigur daca intradevar este asa sau exista o explicatie logica pentru ceea ce se intampla, totul este mereu discutabil, Scott alegand sa insereze direct in film explicatiile stiintifice de astazi pentru molime si minuni.
Actorii sunt foarte bine alesi pentru acest film, chiar daca sunt albi si multi nu sunt de acord cu asta. Machiajul rezolva destule si pana la urma, nu putem sti cu exactitate cum aratau oamenii acum 3000 si ceva de ani. Christian Bale face un Moise destul de bun, mai ales cel din viziunea lui Scott. De aici incolo voi discuta unele elemente ce pot fi considerate spoilere, deci atentie! In Exodus, Moise al nostru nu este chiar marele salvator al evreilor si profet al Domnului, ci mai degraba un om care si-a pierdut familia si trecutul prin exilul sau si incearca acum sa isi gaseasca un nou loc in lume. De la inceput, Moise se declara ateu, poate cam mult spus, dar oricum, sceptic si neincrezator in ceea ce spun preotii despre zei. Acest sceptic declarat se loveste insa de existenta divinitatii (cel putin la nivel personal, interior) si porneste intr-un dialog cu Dumnezeu, care pentru cei din jur, precum Iosua (Aaron Paul), pare un episod de nebunie sau schizofrenie. Bale reuseste sa il portretizeze destul de bine pe acest Moise razboinic si spiritual in acelasi timp, ros de indoiala, dar doritor sa creada. Edgerton il joaca pe Ramses, un faraon mandru, arogant, dar poate prea putin afectat de pierderea prietenului si sfatuitorului sau, Moise. Din pacate, filmul se concentreaza mai mult pe profet, dar avem parte si de cateva scene in care Edgerton reuseste sa ne arata latura sensibila a faraonului, pe langa latura razbunatoare si ingamfata. Un alt punct forte al filmului este alegerea de a-l reprezenta pe Dumnezeu ca un copil (Isaac Andrews), un rol am putea spune controversat, dar foarte complex si bine jucat de catre tanarul actor. Dintre ceilalti actori se remarca Ben Kinglsey, in rolul unui batran evreu ce ii dezvaluie lui Moise adevarata sa origine si Aaron Paul, in rolul lui Iosua, unul din oamenii de incredere ai lui Moise, ale caror roluri sunt insa prea putin dezvoltate. Sigourney Weaver isi face si ea aparitia in acest film, dar foarte putin si cred ca este mai mult un omagiu la Alien sau un glorified cameo.
La capitolul efecte, Exodus: Zei si Regi este jos palaria. Unul din putinele filme care chiar utilizeaza inteligent 3D-ul. CGI-ul, cuplat cu cinematografia deosebita, ne arata un Egipt asa cum rareori am vazut, grandios, urias si epic, Piramide, temple si statui uriase impanzesc Memphisul strabatut de maretul fluviu Nil. Insa pe langa efectele deosebite si jocul actorilor, cel mai bun aspect al acestui film este muzica. Coloana sonora compusa de Alberto Iglesias este perfecta. Epica si grandioasa precum Egiptul Antic, cu tonuri ce iti inspira desertul, care de lupta, minuni si vremuri demult apuse, coloana sonora aduce emotie si putere fiecarei scene. Asa ca felicitari lui Scott pentru alegerea compozitorului.
Exodus: Zei si Regi nu reuseste din pacate sa isi atinga potentialul, dar este totusi un film bun, care merita vazut. Eu ii dau nota 8 si va recomand sa il vedeti. Filmul este distribuit de OdeonFilm si va asteapta din acest weekend in cinematografe.