Jack Reacher: Sa nu te intorci niciodata
Tom Cruise stie una si buna: „filmele de actiune trebuie sa continue” si nu se lasa. Ba chiar a declarat recent ca nu vrea sa joace in filme cu supereroi. Asa ca, la 4 ani de la primul film, revine in Jack Reacher: Sa nu te intorci niciodata. Bazate pe o serie de carti de succes, a la Bourne sau Bond, filmele spun povestea lui Jack Reacher, un fost politist militar, bun la toate, evident, care se plimba prin America, rezolva crime si opreste raufacatori. Classic action flick. E clar ca Tom in care are appeal la public, mai ales cand joaca in filme de actiune foarte bune (a se vedea Edge of Tomorrow si Misiune imposibila 5), dar noul Jack Reacher a avut niste probleme.
Daca primul film a fost ok, sequel-ul vine intr-un moment in care toata lumea vrea supereroi, iar filmele de actiune au devenit „inutile”. Nu spun ca nu mai cere lumea astfel de filme, dar si Jason Bourne ne-a aratat ca a cam trecut vremea lor. Din pacate, Jack Reacher: Sa nu te intorci niciodata nu face nimic mai bine decat primul film, ba chiar adauga clisee plictisitoare si demult fumate. Asta nu inseamna ca e chiar un film slab, dar este totusi un sequel de care nu era nevoie, facut in goana disperata dupa francize. Sa vedem totusi cum sta treaba cu noul film al lui Tom Cruise.
Jack Reacher (Tom Cruise) revine ca protagonist in nou capitol al seriei, Jack Reacher: Sa nu te intorci niciodata. Maiorul militar Susan Turner (Cobie Smulders) conduce fosta echipa de investigatii a lui Jack, iar el o ajuta acum cu informatii si anchete, in peregrinarile sale prin SUA. Cand Jack ajunge in Washington, sa se intalneasca pentru prima oara fata in fata, Turner este arestata pentru tradare. Stiind ca este nevinovata, Reacher trebuie sa o scoata din inchisoare si sa dezvaluie adevarul din spatele unei uriase conspiratii guvernamentale. Si in timp ce fuge de armata si de mercenari care vor sa il omoare, Jack descopera ca s-ar putea sa fie tata, iar „fata lui” ajunge si ea tinta celor care il vaneaza. Aici apare marea problema a filmului. Povestea incepe bine, chiar interesant, dar apoi apar cliseele. Iar asta explica de ce a fost nevoie de trei scenaristi, printre care si regizorul Edward Zwick. Dupa ce primul film ne-a oferit un erou rece si dur, care facea ceea ce trebuie, continuarea incearca brusc sa il umanizeze si sa ne faca sa ne pese daca el e fericit sau nu. S-au jucat putin cu o romanta intre Jack si Turner, dar au pastrat-o la nivel de teasing, ceea ce e chiar placut si amuzant, insa cu „fata lui” au mers mult prea departe. Joaca de-a tata si fiica te scoate mereu din film si inlocuieste scenele din primul film in care Jack o facea pe detectivul. Acum, fetita cea hoata, fura carduri si telefoane si afla imediat unde trebuie sa mai mearga. Inteleg ca e bazat pe carte, dar se putea elimina usor fetita si ar fi iesit un film de actiune care chiar ar fi putut construi o micuta franciza. Nici regia nu e stralucita, mai ales ca Zwick e cunoscut pentru filme cu scop mare, multa drama si poveste si rateuri la capitolul actiune (Last Samurai, Defiance).
La capitolul actori, Tom Cruise si Cobie Smulders merita laudati. Si-au facut treaba chiar bine. Ca o paranteza, Cruise a imbatranit foarte mult, wow. Eu unul chiar vreau sa o vad pe Cobie in mai multe filme, pentru ca se vede ca poate fi si altceva decat un personaj secundar in decor (a se vedea filmele Marvel). In rest, avem actori prost utilizati sau care nu prea conving in rol. Danika Yarosh (actrita principala in Heroes Reborn – mare fail) ocupa locul de cinste la categoria actori slabi. Acum, poate ca nici scenariul n-a ajutat-o deloc si nici existenta personajului ei, dar este extrem de enervanta in acest film. Pe lista urmeaza Patrick Heusinger, in rolul asasinului misterios care il vaneaza pe Jack. Vazand recent primul film, pot sa spun ca Jai Cortuney chiar a facut treaba buna in rolul corespondent, inspirand teama si chiar avand o importanta in poveste. Personajul lui Heusinger este acolo doar ca sa omoare, nu stie prea multe, nu face prea multe, nici macar foarte amenintator nu e. Ba chiar inventeaza brusc o vendetta impotriva lui Reacher si a „fetei lui”, razbunare venita de nicaieri. Ultimul, dar nu cel din urma, este Robert Knepper. Urmand, din nou, reteta primului film, Knepper joaca rolul sefului mafiot din umbra. Apare la fel de mult ca rusul din primul film, dar este lipsit de o scena care sa il faca amenintator.
Actiunea din film exista, dar nici cascadoriile, nici impuscaturile, nici urmarirle nu se ridica la nivelului primului film sau al ultimului Misiune Imposibila. Efectele speciale se rezuma la explozii, asa ca nu are rost sa le comentez. La capitolul muzica, recunosc ca am fost incantat la inceput, cand am vazut numele lui Henry Jackman, apoi am uitat complet, la fel cum am uitat si ca exista muzica in film. Trebuie sa fiu corect, muzica din filmele de actiune este deja un generica si e greu sa faci o tema memorabila, daca franciza nu e memorabila.
Jack Reacher: Sa nu te intorci niciodata isi respecta motto-ul din titlu si admite ca uneori nu e cazul sa incerci sa faci o franciza, mai ales ca primul film a fost bun. Fanii lui Tom Cruise vor fi suprinsi sa il vada aici mai batran si mai plictisit, iar fanii primului Jack Reacher vor fi intampinati cu reteta clasica (+vechea zicala „continuarea e mai slaba ca primul film”), dar filmul poate fi un popcorn action flick acceptabil, daca nu ai alt film de vazut la cinema.