Inferno, lider de box office in Romania in week-end-ul de lansare

InfernoThrillerul Inferno, ecranizarea romanului omonim din seria best-seller a lui Dan Brown, a atras, in week-end-ul de lansare (14-16 octombrie 2016), peste 60.000 de spectatori in salile de cinema si incasari de peste 1,2 milioane RON, devenind astfel lider incontestabil de box office in Romania si filmul cu cel mai mare succes la public dintre titlurile cu Tom Hanks lansate in tara noastra.

Dupa ce saptamana trecuta a deschis apetitul pasionatilor de filme thriller si horror prezenti la a patra editie Dracula Film Festival, in Brasov, incepand de vineri, 14 octombrie a.c., Inferno ruleaza in cinematografele din toata tara, spre bucuria iubitorilor de enigme si conspiratii marca Dan Brown. Astfel, 60.095 de spectatori au vizionat week-end-ul trecut Inferno pe marile ecrane, aducand vanzari in cuantum total de 1.203.895 lei.

Cinefilii romani au fost, de altfel, printre primii din lume care au putut urmari Inferno la cinema, in alte teritorii precum SUA, Franta, China, Japonia s.a. filmul urmand sa se lanseze abia spre sfarsitul lunii octombrie sau chiar in noiembrie.

Inferno continua seria misterelor si conspiratiilor cunoscuta publicului din filmele anterioare ale aceleiasi serii, Codul lui Da Vinci si respectiv Ingeri si Demoni. De data aceasta insa, protagonistul Robert Langdon (interpretat de Tom Hanks), expert in simbolistica, are poate cea mai importanta misiune din viata sa, din viata tuturor: trebuie sa dezlege un puzzle urias cu semne, schite, desene, ghicitori, inspirat din opera lui Dante. Miza: salvarea omenirii de un virus extrem, care ar injumatati in doar cateva zile populatia planetei. “Simptomele” suprapopularii sunt deja prezente, iar un savant excentric a creat antidotul: o molima de proportii. Adeptii radicali nu au intarziat sa i se alature, astfel incat Apocalipsa sta sa se dezlantuie dintr-un moment in altul. Singura salvare ar fi ca Langdon, momentan amnezic, si doctorita Sienna Brooks (Felicity Jones), care-l insoteste in aceasta aventura, sa descifreze la timp mesajele ascunse… Rand pe rand, indiciile ii poarta prin mai multe metropole europene, de la Florenta la Venetia si Istanbul, dar provocarea este cu atat mai mare cu cat nimeni si nimic nu sunt ce par a fi. Deznodamantul ni se dezvaluie doar in Inferno, acum la cinema.

Pe langa protagonistii Tom Hanks (distins cu doua trofee Oscar, patru Globuri de Aur, sase premii Emmy si multe alte nominalizari) si Felicity Jones (nominalizata la Oscar), distributia ii include pe Ben Foster, Irrfan Khan, Sidse Babett Knudsen, iar intr-un rol secundar, Vayentha, o recunoastem pe actrita romanca Ana Ularu.

Regia este semnata de Ron Howard, premiat cu doua trofee Oscar, un Glob de Aur, doua premii Emmy si cinci nominalizari BAFTA, iar scenariul este adaptat de David Koepp dupa romanul lui Dan Brown. Inferno este o productie Columbia Pictures si Imagine Entertainment, distribuita in Romania de InterComFilm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *