Filme de duzina pe Netflix

Netflix continua sa lanseze filme unice pe platforma lor fara sa faca mare tam-tam, de multe ori cu motive bune (filmele sunt slabe). In continuare, voi vorbi despre 2 dintre acestea, desi sunt mult mai multe. Observam ca Netflix devine, din pacate, un nou direct-to-video, o mica groapa de gunoi pentru filmele prea slabe sa fie lansate in cinematografe (la seriale inca se descurca bine, chiar daca au si hopuri).

Beirut

NetflixBeirut e la un click distanta! Nu, nu e o oferta de city break in capitala Libanului, ci un film de spionaj, care se petrece in anii ’70. Beirut nu e o exceptie de la regula de mai sus, dar are cateva lucruri care il fac un film digerabil.

In mijlocul unui razboi civil, CIA-ul si ambasada americana trimit un fost diplomat pentru a negocia cu o grupare terorista pentru viata unui agent, fost prieten al acestuia.

Cu un regizor necunoscut, Brad Anderson (CV-ul lui contine cateva episoade din Fringe si episoade aleatorii din alte seriale), dar un scenarist legat de multe filme bune, Tony Gilroy (Michael Clayton – nominalizare Oscar, trilogia Bourne), dar si “dezastre” precum Rogue One si Great Wall si multi actori buni, Beirut avea potentialul sa fie ceva interesant. Din pacate, se scufunda in clisee si detalii irelevante, fara sa dezvolte personajele (ajutat de actorii buni) sau sa creeze macar o poveste de spionaj atractiva.

Asa cum spuneam la inceput, Beirut este salvat, cat de cat, de distributia deosebita: Jon Hamm, in rolul principal, Rosamund Pike (nominalizata la Oscar pentru Gone Girl), Dean Norris (Breaking Bad), Mark Pellegrino (Fringe si Supernatural), Shea Whigham (Boardwalk Empire) si Larry Pine (House of Cards) printre altii. A se observa ca in ceea ce priveste distributia este mai important portofoliul actorilor decat munca lor in acest film. Nimeni nu straluceste in Beirut, pentru ca au toti parte de un scenariu slab, insa, daca sunteti fani ai actorilor, filmul merita vazut.

De la scenaristul care a revigorat piata filmelor cu spioni prin trilogia Bourne ma asteptam la mai mult…

Extinction

NetflixAm ajuns si al doilea film Netflix, care respecta tiparele deja stabilite. Premisa buna, executie… slaba. Spre deosebire de Beirut, Extinction nu e salvat de mare lucru. Exista un element surpriza in film, dar o sa vorbesc putin mai incolo de el, fara sa dau spoilere.

Un tata obisnuit incepe sa aiba cosmaruri care par reale, cosmaruri despre o invazie extraterestra. Acestea incep sa ii afecteze atat viata de familie, cat si munca. Toti il indeamna sa apeleze la ajutor specializat, dar el refuza. Totul se dovedeste in folosul lui, pentru ca invazia are loc! Invadatorii incep sa distruga orasul si sa omoare toti oamenii, iar el si familia sa trebuie sa gaseasca un loc sigur.

Daca Beirut se mandrea cu o distributie de exceptie, Extinction nu are nimic special. Tot filmul se bazeaza pe popularitatea in crestere, dar inca mica, a lui Michael Pena (mexicanul amuzant din Ant-Man). Regizorul este aproape debutant, iar dintre cei 3 scenaristi, doar unul are ceva experienta (episoade din Fringe si Black Sails). Un singur actor mai sare in ochi si acela este Mike Colter (Luke Cage), dar uriasul negru nu e prea simpatic in acest film, ba chiar e slab utilizat. Lui Pena nu i se ofera rolul comedic prin care a excelat in MCU, ci rolul unui tata plictisitor si anost, aparent dramatic, dar lipsit de substanta. Actorii de comedie se pricep in general la rolurile dramatice, atunci cand le abordeaza, insa aici nu vedem nimic.

Spuneam ca exista un element care ar fi putut salva filmul, daca restul povestii era mai bine realizat. Undeva pe la 60% din film avem parte de un twist neasteptat, care, dezvoltat cum trebuie, putea transforma Extinction intr-un mini Ex Machina sau Blade Runner, un film despre natura umana si legatura cu tehnologia. Daca ajungeti sa vedeti filmul, nu va asteptati ca acel twist sa transforme povestea in altceva, pentru ca totul continua la fel de cliseic si plictisitor.

Extinction se scufunda in groapa cu filmele SF de duzina, care apar de obicei odata cu marile blockbustere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *