5 lucruri despre The Witcher – Netflix

A început oficial sezonul sărbătorilor! The Witcher este acum disponibil pe Netflix. După o o serie de cărți fantasy și o trilogie de jocuri, al cărei final a devenit un joc de referință în industria de gaming (best game ever!), așteptările sunt foarte mari.

Bazat pe seria de fantezie de mare succes, The Witcher este o poveste extraordinară despre soartă și familie. Geralt din Rivia, un vânător de monștri singuratic, se luptă pentru a-și găsi locul într-o lume în care oamenii se dovedesc uneori a fi mai răi decât fiarele. Dar, când destinul îl împinge să întâlnească o vrăjitoare puternică și o tânără prințesă cu un secret periculos, cei trei trebuie să învețe împreună să navigheze prin din ce în ce mai volatilul continent.

Per total, The Witcher în varianta Netflix este un serial fantasy decent, uneori chiar bun, cu potențial destul de mare de a crește și a deveni un nou fenomen geek popular, deși este puțin probabil să ajungă la nivelul lui Game of Thrones, folosit des în comparații. Să vedem, totuși, cum stă treaba cu Geralt, Ciri și Yennefer. 

Serialul este fidel cărților Witcher

Chiar dacă mulți dintre noi suntem familiari cu povestea lui Geralt după trilogia de jocuri Witcher, serialul Netflix este bazat pe seria de cărți scrisă de Andrzej Sapkowski. Acest aspect este foarte important în aprecierea serialului. Jocul Witcher 3 a creat un standard deosebit în industria de gaming, de la calitatea poveștii, la scriitura, la personaje și chiar și la muzică (un soundtrack extraordinar, de altfel). Foarte mulți dintre fanii seriei vor fi tentați să compare constant serialul cu ultimul joc, iar asta va face adaptarea Netflix doar mai dificilă și mai greu de acceptat. Detașați-vă de așteptările create de jocuri și încercați să priviți serialul ca pe o altă poveste.

Pentru cei care au citit cărțile, sezonul 1 din The Witcher se bazează pe poveștile din cele două volume de nuvele: Ultima dorință și Sabia destinului. Cele două volume conțin o serie de povestiri slab legate între ele, dar care ne introduc în lumea lui Geralt și ne fac cunoștință cu majoritatea personajelor importante și istoria lor. Ceea ce face acele povestiri să fie atractive este faptul că sunt o reintepretare a unor basme europene sau chiar mai vechi și mai îndepărtate, de la “Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”, la “Lampa lui Aladdin”. Multe dintre poveștile din cele două volume se regăsesc ecranizate în serial, altele, din păcate, nu, deși ar fi meritat. În principiu, povestirile sunt bine prezentate, dar se pierde acel aspect al reinterpretării basmelor clasice. Momentul când, citind scrierile lui Sapkowski, realizezi că prințesa războinică și gașca de criminali care o urmează sunt de fapt Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici nu se resimte la fel în serial. Și exemplele pot continua. Acest lips are o explicație, pe care o voi detalia mai jos. 

Povestea e haotică la început, dar se conturează spre final

Încercarea de a lega o serie de povești separate într-un sezon cu o poveste logică creează complicații pentru serial. Jumătate din sezon avem parte de trei fire narative plasate la distanțe temporale greu de definit, iar saltul dintre ele poate fi, uneori, epuizant și generator de confuzie. După vreo 2 episoade, lucrurile devin mai clare, pe măsură ce firele narative se apropie și încep să aibă legătură. Alegerea de a face un sezon de doar 8 episoade este cumva, ciudată, având în vedere că Netflix ne-a obișnuit cu serii de 10-13 episoade, uneori prea lungi pentru materialul lor (serialele Marvel Netflix aveau această “boală”, de a începe promițător, apoi de a prelungi agonizat acțiunea în mijloc, până la ultimele episoade). Witcher sare peste etapa de WOW inițial, începe destul de lent și intrigant și, când reușește să își găseasca un ritm mai alert și mai funcțional, când poveștile se întrepătrund, se termină brusc. Deși sezonul 2 a fost deja aprobat, din știrile care circulă pe internet, am putea avea parte de sezonul 2 abia în 2021, sezon care va avea tot 8 episoade. 

Problema cea mai mare serialului este legată chiar de materialul sursă utilizat pentru acest prim sezon. Cum spuneam și mai sus, cele două volume de povestiri se concentrează pe câteva aventuri ale lui Geralt, în care facem cunoștință cu diverse personaje din saga principală (romanele). Ciri apare într-o singură povestire din vreo 10, restul fiind concentrate pe Geralt, Jaskier, bard și tovarăș de călătorii al acestui și Yennefer, o vrăjitoare puternică, cu o relație tumultoasă cu Geralt. Material pentru un prim sezon se găsește din plin în aceste 2 volume, mai ales pentru ultimele 3 personaje menționate. Ciri, în schimb, este introdusă destul de forțat în poveste, ceea ce duce la mult timp mort într-un sezon și așa scurt. Acum că am trecut și peste aceste povești introductive și personajele sunt acolo unde trebuie pentru începutul sagăi principale, să sperăm că sezonul 2 va fi mult mai coerent.

Despre witcher-ul cu plete dalbe, vrăjitoarea cea frumoasă și puiul de leu din Cintra

În ceea ce privește personajele și actorii, The Witcher stă mult mai bine decât la capitolul poveste. În rolul witcher-ului Geralt îl avem pe Henry Cavill. Deși e puțin diferit de Geralt cel din cărți și jocuri, versiunea portretizată de Cavill se conturează destul de bine. Zic de diferit dintr-un motiv destul de banal, dar relevant pentru poveste și ideea cărților. Geralt este un erou atipic, poate chiar un anti-erou. Meseria sa de witcher și natura sa de mutant, îl face un “rău necesar” pentru societate. Nu e un cavaler, nu e prietenos, nu salvează domnișoare la ananghie și, deși are un cod de onoare, actele sale eroice sunt, de multe ori, întâmplătoare. Pe scurt, nu e Făt-Frumos din basme, nici ca atitudine, nici ca fizic. Henry Cavill este un sex simbol masculin la acest moment, exemplul clasic a ce se numește acum bărbatul perfect. Totuși, acesta reușește să joace un Geralt credibil (cu excepția perucii deloc reușite). Vocea îl ajută cel mai mult, iar fizicul impunător (diferit de cel din cărți și jocuri) creează un witcher care să se potrivească în contextul serialului și a modului în care se fac acum astfel de producții.

Yennefer este jucată Anya Chalotra și este surpriza serialului. Tânăra actriță îi dă viață celei mai a naibii vrăjitoare din universul Witcher și o face foarte bine. Aroganța, misterul și dorințele lui Yennefer sunt elemente centrale ale personajului și sunt bine demonstrate în cele 8 episoade, punând bazele unei Yennefer pe care abia aștept să o văd în viitoarele sezoane, când acțiunea și personajele din jurul ei vor fi mult mai intrigante. Cirilla (Ciri), prințesa din Cintra, este elementul care creează întreaga poveste a cărților și care va juca un rol extrem de important în continuarea poveștii. Aici, Ciri este prezentată ca o tânără speriată, în căutarea destinului ei (hint: are plete dalbe), încă neconturată și lipsită de o evoluție notabilă. Freya Allan o interpretează bine, deși nu are multe de făcut. Rămâne de văzut cum va evolua personajul ei în viitoarele sezoane. Să trecem peste lucrurile serioase și să mai și zâmbim puțin. Joey Batey este cel care îl joacă pe Jaskier, un bard afemeiat, talentat (discutabil), legat de o prietenie ciudată cu Geralt și care aduce momentele de respiro și zâmbete într-o poveste plină de moarte, suferință, monștri și război. De apreciat că actorul are o voce foarte frumoasă și sper să ne bucurăm de faimoasele lui balade despre Lupul cel Alb în sezoanele viitoare.

Witcher nu este o poveste doar despre Geralt, iar relațiile dintre personajele mai sus menționate și witcher sunt foarte importante. Până acum, am văzut cum se înțeleg Geralt, Yennefer și Jaskier și pare promițător. Cea mai importantă relație, însă, cea dintre Geralt și Ciri, este foarte puțin explorată în acest prim sezon. Acolo trebuie să lucreze din plin producătorii pentru ca serialul să aibă succes și să ajungă la final așa cum trebuie.

Tehnic vorbind, e decent

Vorbind despre un serial fantasy, elementele tehnice joacă un rol extrem de important. De la costume, la săbii, la coregrafii de luptă, monștri și armate și până la muzică și castele, toate sunt aspecte importante. În general, Witcher stă foarte bine la toate, cu mici excepții (peruca lui Geralt, I’m looking at you!). Poate o creștere a bugetului în sezoanele viitoare va rezolva multe dintre aceste probleme. Luptele lui Geralt  ,decente momentan, dar și scenele de război (care vor deveni mai importante în viitor) au potențial de a fi mai bine realizate. Cinematografia este uneori foarte bună, oferind niște imagini superbe vizual, care transmit toate informațiile și emoțiile necesare. Muzica este ok(ish). Jocul Witcher 3 a reușit să ne ofere un soundtrack extraordinar, care să surprindă influențele est-europene medievale din plin. Serialul încearcă să fie diferit dar, Sonya Belousova și Giona Ostinelli, compozitorii, se inspiră destul de mult din stilul jocului. Din păcate, coloana sonoră nu iese prea mult în evidență. Tema principală nu e memorabilă, muzica nu e mereu potrivită cu scenele sau e slab sincronizată și cele câteva melodii care se disting sunt cântecele lui Jaskier din generic (recomand Toss a coin to your Witcher și Sweet Kiss). Nu avem coloana sonoră completă lansată, dar mai e de lucru, pe viitor, la acest capitol.

Not the Witcher we deserve, but the Witcher we need

Ecranizarea Netflix nu este ceea ce putea fi, dar este un început foarte bun pentru ceea ce poate deveni o franciză de succes. Merită Witcher opt ore de bingewatch? În mare parte da! Are monștri, aventură, magie, actori buni și o poveste cu un potențial bun. Și este un semnal în ceea ce privește poveștile fantasy și ecranizările de cărți fantasy, destul de puține în ultima vreme. Now, go toss a coin to your Witcher!