Review: Umbre

UmbreUn nou serial original, produs de HBO, are premiera in aceasta seara. Umbre este o drama cu influente de comedie neagra si spune povestea lui Relu, un taximetrist care face bani ca recuperator pentru un mafiot local. Dupa ce omoara accidental un om, Relu vrea sa iasa din lumea interlopa, dar nu mai are cale de intoarcere. Un serial romesc cu mafioti, ce poate fi mai bun?

Relu (Serban Pavlu) este un om de familie. Are doi copii, o sotie si o viata dubla. Relu Oncescu pare un taximetrist obisnuit, dar nimeni nu banuieste ca el lucreaza ca recuperator pentru Capitanu’ (Doru Ana), un mafiot local. Niciuna dintre cele doua lumi (a familiei si a mafiei) nu stie de existenta celeilalte. Relu reuseste sa tina totul sub control, insa nu pentru multa vreme. Dupa ce omoara accidental un om, el incearca sa iasa din lumea interlopa, dar nu mai gaseste o cale de intoarcere. Zi de zi, secretele adunate devin din ce in ce mai apasatoare, iar minciunile incep sa iasa la suprafata una cate una.

UmbreSerban Pavlu face un rol extrem de bun in acest serial. Desi ne-am obsinuit sa il vedem in roluri comice, de data asta, el ia un rol dramatic, cu personalitate, dar cu o lupta interioara ce il rupe in doua. Pe langa el, il vedem si pe  Sergiu Costache in rolul lui Sabin, unul din oamenii lui Capitanu’, cam prostut si cam agresiv, dar care este loial si cunoaste secretele lumii interlope. O problema pentru Relu o reprezinta Nico, mana dreapta a mafiotului, careia ii place de Relu si insista, chiar daca acesta o refuza mereu. Andreea Vasile o joaca in Umbre, pe aceasta femeie puternica, care si-a facut un loc in lumea interlopa, dominata de barbati. Nico este dura, dar are si compasiune si stie sa rezolve problemele care apar. Pe langa Relu, un alt personaj foarte interesant, este Teddy, fiul Capitanului, jucat de Gabriel Huian. Teddy este atipic si are inclinatii pe care Capitanu’ nu le vede cu ochi buni: citeste, asculta muzica clasica si are si obiceiul de a corecta pe altii cand fac greseli de exprimare. Insa cand il cunoaste pe Relu, Teddy incepe sa se schimbe si descoperim, la fel de surprinsi ca si taximetristul, ca tanarul are resurse nebanuite si este capabil sa faca lucruri neasteptate.

UmbreNu am vazut decat primele doua episoade, dar pot spune ca este promitator. Scenele de actiune sunt foarte bine realizate, atmosfera si limbajul sunt perfecte pentru lumea in care se desfasoara povestea, Bucurestiul “interlop”, iar actorii sunt foarte buni. Genericul de inceput merita laudat, imaginile folosite si muzica sunt superbe. Ca tot am ajuns la muzica, avem parte de o coloana sonoara foarte buna, insotita de melodii clasice, la propriu, dar si la figurat (manele). Atmosfera generala a serialului m-a dus cu gandul la Sopranos, unul din cele mai bune seriale cu mafioti facute (tot de HBO), iar asta ma face sa astept cu nerabdare urmatoarele episoade.

Umbre are premiera astazi, 28 decembrie, la ora 22:00, pe HBO Romania si puteti vedea primele doua episoade. Daca le ratati, fiti fara grija, le puteti vedea gratuit pe HBO Go.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *