Review: Uimitorul Om-Paianjen 2

Uimitorul Om-Paianjen 2 Supereroul ros-albastru de la Marvel se intoarce de maine pe marile ecrane, intr-o noua aventura, una de proportii uriase. Cum Sony nu detine drepturile pentru alti supereroi, iar universul lui Spider-Man  duce lipsa de acestia (foarte foarte putini, gen Black Cat), studioul mizeaza pe cealalta fateta a acestor povesti, raufacatorii. Sam Raimi a incercat in 2007, cu Spider-Man 3, sa ridice miza, introducand nu unul, nu doi, ci trei inamici ai supereroului, dar din pacate nu a iesit decat un haos, cu personaje prost conturate si o poveste slaba si trasa de par. Marc Webb isi incearca si el norocul in Uimitorul Om-Paianjen 2 si aduce tot trei raufacatori, dar reuseste totusi sa pastreze o logica, sa introduca personajele pe rand si sa la dezvolte mult mai bine (nu pe toate, dar se iarta).
 
Uimitorul Om-Paianjen 2 Filmul continua povestea din Uimitorul Om-Paianjen si inca de la inceput il vedem pe Peter (Andrew Garfield) incercand sa echilibreze viata de supererou si viata de tanar obisnuit. El este insa bantuit de promisiunea pe care a facut-o tatalui prietenei sale, Gwen (Emma Stone), aceea de a nu o implica in viata sa, pentru ca o va pune in pericol. Tot in prima parte este introdus si Max Dillon (Jamie Foxx), un simplu angajat necunoscut de la Oscorp, care in urma unei intalniri cu Spider-Man devine un adevarat fanatic in ceea ce il priveste pe erou, dar sufera un accident care ii va schimba total viata. Pe langa problemele care le are deja, Peter se reintalneste cu vechiul sau prieten, Harry Osborn (Dane DeHaan), care in urma mortii tatalui sau, se trezeste nu numai mostenitorul imperiului Oscorp, dar si al blestemului familiei sale (no magic involved), iar singura sa speranta este Spider-Man.

Actorii se descurca unii mai bine, unii mai putin bine, dar per total avem un cast bun. Garfield il portretizeaza bine si in stilul sau pe Peter Parker, cu toate framantarile si grijile lui. Emma Stone revine in rolul lui Gwen si cei doi chiar au chimie foarte buna pe ecran, putand vedea foarte usor cat de confuzi sunt amandoi si cat de mult vor sa ramana impreuna, in ciuda pericolelor pe care le aduce Spider-Man in viata lor. Jamie Foxx este foarte bine ales in rolul lui Electro, trcand destul de fluid prin transformarea din timidul si speriatul Max Dillon, in temutul si puternicul inamic al lui Spidey, cel mai periculos villain de pana acum. Labilitatea psihica, singuratatea, paranoia si semnele de schizofrenie ale personajului sunt foarte bine redate pe ecran de actor. Cel de-al doilea inamic, Green Goblin aka Harry Osborn, este portretizat de Dane DeHaan, desi graba in construirea acestui personaj il trage in jos destul de mult. Tanarul actor si-a aratat talentul in filme mai mici, dar aici ne arata cat potential are pentru viitor, pentru ca reuseste sa transmita toate starile si schimbarile prin care trece personajul sau, uneori si numai din priviri sau gesturi. Vechiul prieten din copilarie al lui Peter, detinatorul mostenirii Osborn, dar si tanarul in pericol de moarte care apeleaza in disperare la Electro si devine in cele din urma cunoscutul dusman al lui Spider-Man, DeHaan ne arata toate aceste fete. Insa o surpriza neplacuta este Paul Giamatti, care nu are cum sa joace prost, dar scenariul nu il ajuta deloc. Un personaj aproape inutil, un mafiot rus prins de erou la inceput, care ajunge la final Rhino. Dar nu va imaginati ca il veti vedea prea mult, pentru ca scopul sau este mai mult sa ofere un hint pentru ce va urma (Sinister Six, bineinteles).Uimitorul Om-Paianjen 2 Scenariul nu e prea original, dar se foloseste destul de bine de materialul sursa (benzile desenate). Are insa niste scapari care deranjeaza. Continuarea povestii cu parintii lui Peter ocupa destul de mult timp si nu duce la nimic extrem de important, ci la o informatie ce putea fi explicata mult mai rapid si mai simplu in alt mod. Primul act este foarte lent, dar se poate explica si pentru ca se introduc noile personaje, totusi puteai fi reduse unele parti. Se pune insa mai mult accent pe relatia Peter-Gwen, ceea ce e bine, dar pentru cei care au citit benzile desenate sau au intuitia mai buna, ofera niste indicii destul de clare catre ce urmeaza.

Efectele speciale sunt extraordinare, printre cele mai bune din filmele cu astfel de bugete. Scenele de lupta cu Electro sunt printre cele mai bune din intreg filmul. Muzica din Uimitorul Om-Paianjen 2 este compusa de marele Hans Zimmer. Nu este cea mai reusita munca a sa, dar straluceste in anumite secvente. Tema lui Spider-Man nu impresioneaza prea mult, dar tema lui Electro e genial conceputa. Sunete electrice, dubstep, tonuri joase, soapte si voci, un ritm alert, totul e potrivit perfect de Zimmer. Vocile si soaptele din fundalul melodiei sunt insa deliciul, pentru ca te introduc in mintea lui Max, devenit acum Electro si iti dau intradevar senzatia de schizofrenie.

Nu e cel mai bun film cu supereroi din anul asta si nici cel mai bun film cu Spider-Man de pana acum, dar e decent si reuseste mult mai bine acolo unde Spider-Man 3 a esuat. O sa dau lui Uimitorul Om-Paianjen 2 nota 7.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *