Review: Thor Intunericul

Si uite asa a venit si 8 noiembrie, o alta data mult asteptata din acest an si nu pentru ca e Sf. Mihail si Gavriil, ci pentru ca astazi Thor Intunericul a avut premiera in Romania. Unul din cele mai asteptate filme ale anului si-a facut aparitia si nu dezamageste, cel putin in opinia mea. As putea spune ca e cel mai bun film Marvel al anului, dat fiind ca Iron Man 3 nu prea m-a impresionat, dimpotriva, insa prin Thor Intunericul, studioul mi-a recapatat increderea.

Povestea e destul de clasica: Malekith (Christopher Eccleston), liderul Elfilor Intunecati, un rau mai vechi decat lumea, vrea sa readuca Intunericul peste cele 9 taramuri, iar Thor (Chris Hemsworth), printul din Asgard trebuie sa salveze univerul, alaturi de Jane Foster (Natalie Portman), Loki (Tom Hiddleston) si prietenii sai.

Thor IntunericulNu am putut sa nu observ ca spre deosebire de Thor sau Avengers, aceasta noua poveste urmareste un fir narativ clasic, fara prea multe twist-uri (legate de povestea principala, insa fiti siguri ca Loki are mereu ceva ascuns in maneca) si cred ca e ceva ce aveam nevoie dupa Avengers si Iron Man 3. Desi pare mai simpla, abordarea aceasta ofera alte avantaje, pentru ca vedem concret cum au evoluat personajele din filmele mai vechi si pana acum. Thor nu mai este un print rasfatat si arogant, ci un adevarat mostenitor al tronului, gata sa se sacrifice pentru taramul sau, dar si pentru celelalte (Pamantul in Avengers si restul despre care veti afla la inceputul filmului). Vedem si o Jane Foster care suspina dupa cel ce i-a furat inima, dar incearca totusi sa isi vada de viata ei si se afla acum in Londra pentru a-si continua cercetarile, fara a renunta la a-l gasi pe Thor intr-o buna zi. Il vedem aici si pe Loki, acum prizonier in Asgard pentru crimele sale impotriva omenirii si a propriului neam, insa descoperim si o latura mai sensibila a lui (o sa vedeti voi despre ce e vorba). Celelalte personaje sunt relativ la fel: tovarasii de lupta ai lui Thor il ajuta in efortul de a asigura pacea, colegii de cercetare ai lui Jane isi vad de treaba, cu exceptia lui Selvig, care sufera destul de mult dupa ce a fost controlat de Loki in Avengers (un aspect interesant, pentru ca singurul personaj afectat asa de grav de evenimentele din New York a fost Tony Stark). Miza este acum mult mai mare si consecintele sunt pe masura, iar protagonistii nu sunt feriti de pericolul pe are il reprezinta Malekith si Aetherul (esenta Intunericului). 

Thor IntunericulAu fost si cateva segmente legate de evolutia personajelor care s-au oprit brusc, precum un posibil triunghi amoros intre Jane, Thor si Sif, si sper ca vor include acest fir secundar in Thor 3, pentru ca e o ocazie mult prea buna de a le dezvolta pe Sif, dar si pe Jane si a le pune fata in fata, desi finalul acestui film da de inteles ca nu aceasta e directia spre care va merge studioul.

Despre jocul actorilor nu am ce zice, toti s-au descurcat foarte bine, mai ales Tom in rolul lui Loki, ca de obicei. Thor este tot super-eroul binevoitor, insa Jane capata un rol mult mai important, chiar crucial pentru finalul filmului, ceea ce nu poate decat sa fie de bine. M-am bucurat sa il revad si pe Eccleston, pentru ca disparuse din peisaj dupa primul sezon din Doctor Who.

Efectele speciale sunt foarte bune, nimic neasteptat, muzica insa m-a impresionat. Este creata de Brian Tyler, care a facut si muzica pentru Iron Man 3, dar mi se pare mult mai reusita aici. Are niste portiuni in scenele dramatice foarte bune si reuseste pe tot parcursul filmului sa sustina povestea prin muzica. Avem si doua after-credits scenes, deci nu plecati imediat din cinematograf, pentru ca cel putin prima ofera un hint foarte important pentru filmele viitoare: Guardians of the Galaxy in principal si posibil Avengers 3. Umorul nu lipseste deloc, si sunt niste scene care au starnit rasul intregii sali astazi, insa nu este exagerat, ci atat cat trebuie, pentru ca Thor Intunericul este intradevar, asa cum sugereaza si titlul, mult mai intunecat si mult mai dramatic decat celelalte.

Din partea mea filmul primeste un 9 si pot sa spun cu placere ca este unul din cele mai bune filme cu supereroi din acest an, langa Man of Steel si peste Iron Man 3.

2 Comments on “Review: Thor Intunericul

  1. Buna,
    Abia am descoperit acest site.
    Si imi place foarte mult!!! *-*
    Scuze daca nu scriu foarte bine. :*
    Si eu am unul dar in spaniola. hehe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *