Review: Divergent

Dupa Twilight, cartile astea cu si pentru adolescenti au inceput sa devina din ce in ce mai populare, ajungand sa fie ecranizate in disperare, cu speranta ca vor avea la fel de mult succes ca si cartile. Unele au reusit, altele nu. E clar ca Twilight si Hunger Games se inscriu in seria de succese, dar ramane de vazut daca Divergent va calca pe urmele lor. Cert e ca urmeaza aceeasi reteta, cu un personaj principal feminin, o poveste de dragoste si niste raufacatori care vor sa ii manipuleze pe tineri. Desi asemanarile cu Hunger Games sunt destule, Divergent are cateva elemente originale, dar o sa vedeti mai tarziu ce si cum.

Intr-un viitor nu foarte indepartat, societatea este impartita in categorii clar delimitate in functie de personalitatea fiecarui individ. Desi pare o fata obisnuita, Tris Prior (Shailene Woodley) afla ca este „divergenta” si nu va putea apartine niciodata in totalitate vreunui grup. Razboiul incepe atunci cand Tris deconspira faptul ca Jeanine (Kate Winslet) urmareste sa controleze toate factiunile si sa distruga toate imperfectiunile sistemului, divergentii, eliminandu-i pe cei care au mai multe virtuti si nu pot fi controlati.

Povestea suna cunoscuta? Bineinteles. Avem o societate distopica, Chicago undeva in viitor, imprejmuit de un gard care sa protejeze societatea de ce se afla dincolo. Avem o impartire pe categorii, fiecare cu un rol stabilit: Eruditia (oamenii de stiinta), Prietenia (fermierii), Neinfricarea (soldatii si politia), Candoarea (oamenii din justitie) si Abnegatia (guvernul, conducerea). Bineinteles, eroina este atipica, nascuta in Abnegatie, dar divergenta, alegand Neinfricarea pentru ca e cea mai cool categorie (cand toti sunt tineri, sar din tren si se catara pe cladiri, normal ca pare o aventura). Jeanine, sefa Eruditilor, planuieste sa elimine conducerea Abnegatiei, sa controleze printr-un ser toate celelalte categorii si sa distruga pe toti cei care ar putea rezista la acest control, in mod special divergentii. Nu spun mai multe ca nu cumva sa stric anumite surprize (care nu sunt multe oricum).

Nu am citit cartile, deci nu pot sa spun cat de mult respecta actiunea din carti, desi banuiesc ca destul de mult. Se simte pe tot parcursul filmului ca ni se prezinta doar o parte din intreaga poveste si asta nu e neaparat de bine, pentru ca in functie de ce succes va avea prima parte, vor aparea sau nu celelalte doua (sau 3 daca se hotarasc sa faca 2 filme din ultima carte). Actorii sunt in mare parte necunoscuti, mizand probabil pe faptul ca acestia vor creste odata cu franciza, a la Jennifer Lawrence si desi, saraca Shailene Woodley da tot ce poate, nu se apropie de talentul celeilalte. Chiar daca primul Hunger Games nu prea mi-a placut, trebuie sa recunosc ca Jennifer a fost una din partile cele mai bune ale acelui film. Cand un actor tanar si necunoscut apare pe marile ecrane si reuseste din prima sa se faca placut, atunci e un semn bun. Shailene nu m-a impresionat deloc, nu joaca prost, nu ma intelegeti gresit, dar nu joaca nici bine. Sa spunem ca isi face treaba si cam atat, dar nu promite o cariera de Oscar, precum a lui Jennifer. Dintre ceilalti actori doar doi sar in ochi. Kate Winslet, pe care eu unul o revad dupa mult timp intr-un film si care e foarte prost folosita. Avand in vedere ca joaca rolul negativ, te-ai astepta sa aiba o prezenta impunatoare si sa apara destul de mult incat sa te afecteze actiunile ei. Dar nu, producatorii filmului au ales sa o foloseasca mai mult pentru nume, pentru ca nu cred ca apare mai mult de 10-15 minute, intr-un film de 2 ore. Poate ca totusi rolul ei va creste considerabil in posibilele viitoare parti. Celalalt actor cunoscut este Ray Stevenson (mai ales pentru rolul din serialul Rome) si care il joaca pe Marcus, conducatorul Abnegatiei si seful guvernului. Si acesta are un rol minor si apare prea putin ca sa iti pese ce se intampla cu el.

Despre efecte speciale nu am multe de zis. Nu sunt iesite din comun, dar servesc filmul atunci cand trebuie. Muzica este insa un punct forte al filmului. Sunt folosite melodii cu versuri si nu doar muzica simpla, iar asta il face sa para mai modern, acestea fiind foarte bine alese si potrivite scenelor pe care le acompaniaza.

O sa dau lui Divergent nota 7. Fanii cartilor cu siguranta vor fi multumiti, fanii genului poate, dar cred ca publicul obisnuit nu va fi prea impresionat de acest film. Eu unul as alege Hunger Games 2 oricand, dar ramane sa va convingeti singuri care film e mai bun.