Review: Agentul de la U.N.C.L.E

AgentulRitchie. Guy Ritchie revine pe marile ecrane dupa o pauza de 4 ani cum altfel decat in style.

Dupa explozivele Snatch, Lock, Stock and Two Smoking Barrels sau RocknRolla si dupa adaptarea modernă a aventurilor lui Sherlock Holmes, regizorul britanic isi incearca mana cu un reper clasic din cultura populara americana, serialul The Man from U.N.C.L.E, facut de MGM in anii 60. Un serial cu nenumarate premii Emmy, Golden Globes si Grammy, zeci de romane adaptate si referinte in televiziune si cinematografie.

Ce ne asteapta in cinema-uri in vara lui 2015 cu Agentul de la U.N.C.L.E, distribuit de Freeman Entertainment? O explozie de atmosfera vintage/glam/classy cu toate ingredientele de anii 60. Un film de actiune cu 2 agenti secreti, unul american, celalalt rus, o domnisoara misterioasa si bineinteles esentiala pentru misiune, o familie influenta de italieni cu planuri diabolice, totul in timpul Razboiului Rece. Pentru fanii filmelor cu spioni de tipul James Bond, unde stilul, eleganta si inteligenta sunt mai importante decat forta sau armele, acesta va fi filmul anului.

Agentul

Henry “Man of SteelCavill este sofisticatul Napoleon Solo, cel mai eficient agent CIA, trimis in Berlinul de Est sa o treaca de zid pe Gaby, mecanic auto si o naravasa care se transforma curand intr-o Audrey Hepburn autentica, jucata convingator de Alicia Vikander (de neratat in Ex Machina). Cavill a fost poate cea mai mare surpriza a filmului, neavand o sarcina usoara – a iesit din costumul de supererou si l-a imbracat pe cel de dandy cu o prestatie plina de rafinament, umor, inteligenta si detasare tipice spionului rasat in tot ce inseamna actiune, socializare, vestimentatie, vin si femei. Twistul cu care incepe povestea e colaborarea obligata a lui Solo cu un agent KGB, Illya, jucat de “monstrul” Armie Hammer (al carui accent rusesc si priviri intense ar putea fi neconvingatoare, dar in context sunt tuse comice). Relatia dintre cei doi agenti concurenti debuteaza cu o urmarire clasica si continua cu multiple situatii amuzante de ciocniri, ironii la adresa incompetentei celuilalt si situatii paradoxale de tipul “care-l salveaza pe care”.

AgentulGaby se afla in centrul povestii, ea este cheia pentru a deconspira planurile familiei Vinceguerra. Exact ca in filmele Bond clasice, antagonista, Victoria Vinceguerra iti taie rasuflarea nu doar prin vestimentatie, machiaj si eleganta, dar mai ales printr-o raceala care da fiori. Elizabeth Debicki e un pariu castigat al lui Guy Ritchie pentru acest rol. Surprizele dintr-un casting atat de bine legat sunt Jared Harris si Hugh Grant, care aduc un plus de umor si substanta povestii.

Personajele interactioneaza intr-o schema tipica filmelor cu spioni, fara surprize colosale, fiindca nu aici era miza filmului, ci in umorul negru al lui Guy Ritchie. Dinamica se sustine cu stilul caracteristic al regizorului – taieturi si cadre spectaculoase si alerte, montaje cartoonish, contraste comice intre prim-plan si plan secund, iuteala tipica filmelor de actiune combinata cu lentoarea filmelor europene de arta. De neuitat sunt decorurile, mobilierul, bijuteriile, masinile, toate construind o imagine glamour si vintage over the top. Niciun detaliu nu e lasat la voia intamplarii, toate iti iau ochii si te transpun total in poveste.

Actiunea se petrece la Roma, ce loc mai potrivit pentru o atmosfera de vis, pe ritmuri de muzica italiana? Poate unul dintre cele mai bune soundtrack-uri de anul acesta, folosit cu inteligenta si umor de Guy Ritchie ca sa puncteze exact efectul scontat al scenelor. O scena memorabila este cea in care Solo sta intr-o masina furata si savureaza linistit branzeturi si vin, in timp ce in fata lui Illya e angajat intr-o urmarire periculoasa si aproape fatala pe o barca se petrece pe toata durata melodiei de mai jos.

In concluzie nu pot decat sa-i dau filmului un 9 pentru imagine, viziune, actori, muzica si sa va recomand experienta completa: la cinema!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *