Blu-ray review: Omul din intuneric

omul-din-intuneric_1214_1_1484573694Empire Film aduce Don’t Breathe/ Omul din intuneric pe Blu-ray!

Pot spune ca nu sunt un fan al genului curent de horror. Am crescut cu Universal Monsters si hammer Horror, filmele alea care puneau un accent mare pe atmosfera si personaje mitice. Asa ca imi e destul de greu sa vad un film horror modern care sa imi mare interesant. Eh, uite ca Don’t Breathe/ Omul din intuneric a reusit sa faca asta. Regizat de Fede Alvarez (remake-ul Evil Dead), filmul e o prezentare cutremuratoare asupra termenului de “omu’ negru” sau, in cazul asta, “oamenii”, pentru ca nu exista niciun erou in film. Regizorul ne prezinta un film in care personajul negativ predominant este omul simplu si viciile sale, intr-o simfonie plina de tineri pe drumuri gresite, faradelegi si rautate ce se aduna toate intr-o noapte plina de teroare, revelatii cutremuratoare si un batran in maieu.

Video

Desi Don’t Breathe e un film destul de intunecat vizual, avand loc, in mare parte, noaptea intr-o casa prost iluminata, nu poti sa ii omiti superioritatea vizuala in 1080p. Materialul sursa digital parca danseaza in intuneric. Detaliile sunt uluitoare, cu elementele complexe ale pielii fiind clare in scenele de close-up, dar, din pacate, transferul sufera de cateva probleme de uzura in scenele din casa. Este impresionant de complex transferul si isi merita laudele, nu se zbate cu noise-ul sau cu vreun defect de encode, dar sunt momente cand iti vei spune “se putea si mai bine”. Culorile sunt excelente, niciodata desaturate, dar ascunse in intuneric. Razele de lumina din scenele de zi sunt bogate in culori. Nivelurile de negru foarte importante pentru genul filmului, sunt adanci. Tonurile fetelor sunt naturale in orice conditii cu lumina naturala. Sony au facut o prezentare vizuala fantastica.

dont-breathe-1

Audio

Filmul are o coloana sonora DTS-HD 5.1 lossless, care pot spue ca suna fantastic, uneori chiar ai impresia ca asculti o prezentare Atmos. Chiar surprinzator de buna pentru un 5.1. Este foarte fluida si clara, agresiva si precisa din punct de vedere sonic. Basul este adanc, egalat, dar niciodata agresiv sau suprasolicitat. Totul se aude impecabil, de la cel mai tare foc de arma, la cea mai subtila soapta. Este un track superb care complementeaza filmul perfect.

Extras

Filmul ofera un comentariu regizoral, scene cazute la montaj si cateva featurette-uri in 1080p

No Escape – o privire asupra casei din film si filmarile in incinta sa, precum si tonul vizual al filmului

Man In the Dark – o privire asupra personajului interpretat de Stephen Lang

Meet The Cast – o privire asupra personajelor principale

Creating The Creepy House – Scenografia si constructia casei

Sounds Of Horror – Cum muzica unica a filmului reflecta personalitatea orbului

Articol scris de Razvan Dragu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *